Flori de mucigai de Tudor Arghezi Treceți la conținutul principal

Altceva

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii                                       de Lucian Blaga

 ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ este poezia ce deschide volumul ,,Poemele luminii’’, al lui Lucian Blaga. Poezia, și chiar întreg volumul, pleacă de la un simbol dominant în lirica lui Blaga, și anume ,,lumina’’.
  Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică ce include artele vizuale, arhitectura, muzica și literatura progresivă. Această mișcare s-a conturat de-a lungul a circa trei decenii înainte de 1910.
  Curentul literar cu același nume este manifestat cu predilecție în perioada interbelică, iar trăsăturile îi sunt teoretizate de către Eugen Lovinescu. În ceea ce privește poezia, sunt formulate următoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletești și înlăturarea totală a obiectivității, ambiguitatea limbajului prin utilizarea metaforei și inovația formală prin renunțarea la prozodia tradițională.
  Lucian Blaga este o …

Flori de mucigai de Tudor Arghezi


Flori de mucigai
                       de Tudor Arghezi



  Apărut în 1930, volumul de povestiri intitulat sugestiv ,,Poarta neagra’’ ilustrează tragica experiență de viață a lui Tudor Arghezi care a petrecut o scurtă perioadă de detenție în penitenciarul de la Văcărești din motive politice. Volumul de poezii ,,Flori de mucigai’’, apărut un an mai târziu, în 1931, reeditează aceste trăiri, aceste secvențe de viață, în care lumea interlopă a hoților și delincvenților este văzută cu înțelegere de către poet. Plin de compasiune, Arghezi afirmă următoarele: ,,Pretutindeni și în toate este poezie’’.
  Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică ce include artele vizuale, arhitectura, muzica dar și literatura progresivă. Acest curent s-a conturat de-a lungul a circa trei decenii înainte de 1910.
  Curentul literar cu același nume se manifestă cu predilecție de-a lungul perioadei interbelice, iar trăsăturile îi sunt teoretizate de către Eugen Lovinescu. În ceea ce privește poezia, sunt formulate următoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletești și înlăturarea totală a obiectivității, ambiguitatea limbajului prin utilizarea metaforei și inovația formală prin renunțarea la prozodia tradițională.
  Tudor Arghezi este, alături de Lucian Blaga și Ion Barbu, un poet modernist aparținând perioadei interbelice a literaturii. Marele său merit este acela de a revoluționa limbajul poetic, astfel încât după cum el însuși afirmă: ,,o idee să nască alte sute’’. El este întemeietorul esteticii urâtului, lucru descris de către George Călinescu, marele critic literar, ca fiind ,,surprinderea suavității sub expresia de mahala’’.
  Poetul debutează în 1927 cu volumul ,,Cuvinte potrivite’’, abordând o tematică diversă precum arta poetică, poezia cu deschidere filosofică, poezia erotică și poezia socială, printre altele.
  Apariția celui de-al doilea volum ,,Flori de mucigai’’, în 1931, inaugurează o exprimare poetică originală, având drept sursă de inspirație un fapt din biografia autorului.
  Procedeele artistice moderniste care pot fi identificate în text sunt: ambiguitatea limbajului, realizată în primul rând prin frecvența metaforei: ,,stihuri de groapa’’, ,,de sete de apa’’, ,,stihuri de acum’’; adâncirea lirismului în subiectiv, sincronizarea cu modele din literatura universală, abordarea și exploatarea esteticii urâtului și folosirea versului liber.
  Volumul ,,Flori de mucigai’’ se deschide cu arta poetică omonimă, prin care se sintetizează ideile exprimate în întreg amalgamul liric, într-o manieră originală, ca rezultat al trudei artistului de a zugrăvi un mediu uitat de mult de divinitate.
  Titlul poeziei este oximoronic, obținut prin alăturarea substantivului comun ,,floare’’, simbol al frumosului, al purității, luminii și poate chiar și a vieții, de cuvântul ,,mucigai’’, care este un simbol al urâtului, al degradării, întunericului și răului. Oximoronul crează astfel o imagine contradictorie a lumii, florile reprezentând sufletele condamnaților constrânși de determinările sociale să trăiască în continuare în lumea răului, în imediata vecinătate a morții.
  Poezia este structurată în două unități strofice inegale și patru secvențe lirice, și exprimă condiția artistului condamnat la singurătate, dornit de a comunica la nivelul artei propriile trăiri. Prima secvență lirică ilustrează crezul artistic arghezian, pe când cea de-a doua ne înfățișează neputința artistului de a crea în condiții de claustrare.
  Confesiunea lirică sugerează dorința devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Într-o solitudine impusă și privat de uneltele scrisului, poetul ,,Le-a scris cu unghia pe tencuiala’’.
  Maniera inedită de a scrie ,,cu unghia pe tencuiala’’ presupune un sacrificiu creator asumat de cel care tânjește spre a lăsa mărturie simbolurile artei sale.
  Condițiile vitrege de viață îi seacă forța creatoare, poetul ajungând ,,Cu puterile neajutate’’. Spațiul claustrant al ,,firidei’’, întunericul și singurătatea delimitează un mediu ostil vieții, dar prielnic meditației. Arta devine astfel rodul exclusiv al sondării interioare bazată pe ,,sloava faurita’’, lucrată de către artist cu migală și efort.
  Simbolurile biblice precum taurul, leul și vulturul, dar și numele evangheliștilor invocă jertfa, puterea, aspirația către libertate, castre absolut.
  A doua secvență lirică oferă o definiție poetică a ineditei maniere de a crea, redată prin metafore simbol: ,,Sunt stihuri fără an,/stihuri de groapă,/De se te de apă/Și de foame de scrum,/Stihuri de acum’’. Versurile prevestesc moartea, singura speranță a celor închiși de a-și recăpăta din nou libertatea, deși, paradoxal dorința de viață este mai accentuată ca oricând. Setea și foamea depășesc nevoile biologice, definind dorința de cunoaștere și aspirația către absolut.
  A treia ipostază lirică se axează pe metafora ,,unghiei ingeresti’’, instrumentul cu care imaginația poetică este revărsată în cuvinte, simbol al sacralității, manifestat prin capacitatea de a crea sub îndrumare divină. Ostilitatea mediului închisorii determină ,,tocirea’’ acesteia, prin coborârea eului ad infernos, dar și speranța în regenerare.
  Ultima secvență lirică debutează cu o constatare aparent impersonală: ,,Era intuneric’’, dar care sugerează lipsa luminii exterioare, compensată de lumina interioară, care deschide calea aspirației către absolut, către eliberarea spirituală posibilă doar la nivelul imaginației.
  Spațiul ,,de departe’’, ,,de afara’’, acolo unde se intuiește o ploaie benefică, purificatoare, este tărâmul făgăduinței, zona libertății absolute, la care sufletul chinuit al deținutului nu poate decât să aspire.
  Înlocuirea ,,unghiei ingeresti’’, care îl călăuzise până atunci, cu ,,unghia de la mâna stanga’’, echivalează cu renunțarea conștientă la ajutorul divin și concentrarea puternică asupra propriilor puteri, ca rezultat al unui pact cu forțele răului: ,,Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stanga’’.
  Din punct de vedere stilistic se remarcă folosirea cuvintelor populare, care nu sunt de natură poetică, precum: ,,mucigai’’, ,,scrum’’, ,,stihuri’’, ,,ghiara’’ și ,,firida’’, în contextul literar, ceea ce conferă un efect artistic insolit.
  Cuvântul ,,mucigai’’ este un regionalism cu aspect arhaic, dar în poezie are sensul profund al degradării morale, al descompunerii spirituale, cu trimiterele sugestivă către om, deoarece el însoțește cuvântul ,,flori’’, care poate semnifica viață, lumea.
  Oximoronul ,,flori de mucigai’’, care ne amintește de ,,Florile raului’’, transmit ideea complexă a imperfecțiunilor vieții, a condițiilor vitrege la care este supusă ființa umană, fapt care îi provoacă poetului aversiune, repulsie.
  Poezia se remarcă prin inovația formală, prin care se renunță la elementele tradiționale prozodice în favoarea dezvoltării ideilor artistice. Astfel versurile lungi alternează cu cele scurte, ritmul este interior, iar măsura variază.
  Parafrazându-l pe Nicolae Balotă, putem afirma că Arghezi este un ,,cronicar al infernalilor’’, realizând o poezie a damnării, ca rezultat inedit al coborârii în infern și al rupturii cu tot ceea ce însemnase arta literară până atunci.
 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Leoaică tânără, iubirea… de Nichita Stănescu

Leoaică tânără, iubirea…
                                                                                   de Nichita Stănescu


  Poezia ,,Leoaică tânără, iubirea’’ face parte din volumul ,,O viziune a sentimentelor’’, apărut în 1964, volum în care Nichita Stănescu vizualizează iubirea ca sentiment, ca stare extatică a eului poetic, reflectând lirismul subiectiv. Este considerată o capodoperă a liricii erotice românești, individualizându-se prin transparența imaginilor și proiecția cosmică, prin originalitatea metaforelor și simetria compoziției.
  Considerat de critică literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea ,,dumnezeiesc de frumoasa’’, Nichita Stănescu aparține curentului literar neomodernism.
  Neomodernismul este curentul literar care se manifestă în perioada postbelică și care reia modernismul interbelic, în care scriitorii mod…

În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu

În Grădina Ghetsemani                           de Vasile Voiculescu 

  Poezia ,, În Grădina Ghetsemani’’, face parte din volumul ,,Parga’’, publicat în 1921. Apariția acestuia marchează definirea originalității poetului Vasile Voiculescu, prin înnoirea modalității de a scrie. Scenele și motivele biblice sunt concepute ca alegorii ale neliniștii omului în aspirația către absolut, dar și ca punct de plecare pentru meditațiile asupra condiției umane.
  Tradiționalismul este curentul literar apărut la începutul secolului XX și dezvoltat de-a lungul perioadei interbelice.
  Acesta se remarcă prin prețuirea profundă a valorilor tradiționale ale spiritualității românești.
  Trăsăturile generale ale curentului literar sunt: valorificarea spiritului național, prețuirea mediului rural, ca vatră a spiritualității, refuzul citadinului și preferința pentru descrierea satului.
  Vasile Voiculescu este un scriitor reprezentativ al perioadei interbelice, având o bogată activitate literară, abordând…